doctrina

Istoria reprezinta astrologia omului ca suveran al lumii, deoarece a avut singur grija sa se proclame ca atare. Nu cunoaste pe nimeni mai presus de sine, în afara iubirii pe care si-o poarta siesi. Din aceasta izvorasc pornirile spre cer, iubirile pamântesti, avaritia crâncena, vanitatea negativa, frica de necunoscut, paza împotriva mortii. Totul este în slujba propriei persoane. Dar când cineva este bogat, sanatos, iubit, puternic si temut, nu gaseste oare necesar sa stie daca ziua de mâine va fi identica celei de azi? Aceasta informatie poate fi platita cu multi bani; de aceea cei bogati au aflat-o chiar de la începutul vremurilor, pe când cei nevoiasi si flamânzi au întrebat zadarnic destinul daca, si când va veni viata noua si usoara, în zilele viitoare. Cei întelepti au gasit mijloace potrivite de a întreba si de a capata raspunsuri de la spiritele mortilor, de la puterile cerului si ale teluricului, de la zeii Olympului, de la animalele sacre sau de la stele. Visele au fost talmacite de vraci, augurii au înteles zborul pasarilor, aurispicii au cercetat maruntaiele vitelor jertfite - iar magii au citit în stele ca într-o carte deschisa. Daca nu gasim în preajma oameni întelepti, viitorul poate fi aflat în felurite chipuri. Se scriau pe frunze rupte din smochin întrebarile chinuitoare. Frunza care ramânea la urma verde ascundea raspunsul (Sycomancie). Se picura ulei pe fata apei dintr-un anumit vas. Formele ivite, care se miscau si se schimbau, anuntau viitorul celor care credeau si întelegeau semnele (Lecanomancie). Daca o armata era în primejdie, fiind înconjurata din mai multe parti, se scriau numele dusmanilor pe sageti. La o raspântie, se scotea cu ochii închisi una din tolba. Numele dusmanului ce trebuia atacat mai întâi era acum cunoscut ( Sfântul Ieronim arata ca acest obicei era raspândit printre chaldeeni). Copilul sau puiul de animal care se nastea cu malformatii, era o prevestire rea pentru casa lui, daca nu si pentru întreaga cetate. Forma si culoarea flacarii (Piromancia), drumul sau figurile formate de fum în cadrul sacrificiilor (Capnomancia), felul si intensitatea ploii (Brecomancia), erau mijloace sigure de prevestire. S-ar putea sfârsi enumerarea cailor divinatorii nascocite de mintea cercetatoare si nelinistita a omului, în locurile si vremurile în care a trait? Nu, caci mistere au fost si mistere vor ramâne întotdeauna. Insa unul le-a întrecut pe toate celelalte în vechime, prin numarul credinciosilor, prin puterea farmecului si prestigiu: credinta ca drumul nostru pe cer este scris si de acolo poate fi aflat. Stelele nemuritoare, planetele ratacitoare, schimbatoarea Luna, arata în noaptea nasterii soarta care îl asteapta pe fiecare prunc. Trebuia însa pricepere pentru a cunoaste de la început cursul vietii acestuia. Intotdeauna cerul a avut de la sine întâietate asupra pamântului; astfel, vraja s-a strecurat singura în sufletele celor care privesc ochii de foc din înaltul boltii albastre; profanul este cuprins imediat de respect în fata calculelor ce trebuiesc stiute pentru aflarea horoscopului; teama îi stapâneste pe toti în fata infinitului, iar încrederea ajunge la spirite prin religia cu care s-au amestecat de la început zodiile. Astrologia a reprezentat cea mai mare ratacire a mintii umane. Ea a domnit ca o regina peste oameni, cetati, popoare; deasemenea, a stapânit atât Rasaritul cât si Apusul, lumea veche, ca si lumea noua. Civilizatia asiro-chaldeeana nu poate merge mai departe de un milion de ani, asa cum o sustine aceasta în textele dezgropate pe valea Eufratului (aceasta exagerare poate proveni dintr-un mod gresit de socotire a timpului. Istoricul Berose afirma, cu buna credinta: “ Oticartes fiind mort, fiul sau Xisuthrus a domnit optsprezece sares - 64.800 ani -; marele potop a avut loc în timpul lui, iar istoria potopului este amintita de documentele sacre”. În acel timp, toate popoarele aveau unitati prea mici pentru a masura anul. Evreii spun ca Noe a trait 350 de ani dupa potop în mijlocul urmasilor sai, murind la 950 de ani. Deasemena, Xisuthrus a fost mentinut în viata atât de mult timp încât la sfârsit a ramas neângropat! Declarat nemuritor, a fost transportat într-un loc îndepartat.) 3-4.000 de ani reprezinta o vechime acceptabila de catre istorie si potrivita cu simbolul Taurului- Inaripat, pe care multimea monumentelor gasite îl ridica la rangul de patron al Mesopotamiei. Într-adevar, legatura dintre monumentele arheologice, cronologie si fenomenele ceresti este evidenta. Dintre toate casele zodiacale, cea care are influenta cea mai pronuntata este aceea în care se afla Soarele la începutul primaverii. Aceasta casa se schimba cu timpul. Soarele, având o miscare de revolutie de 26.000 de ani, reânvierea naturii va gasi Soarele într-o alta constelatie, din 2.000 în 2.000 de ani. In mileniile 4 si 3 î.e.n., Soarele se afla în Taur, simbolul fortei brutale, adoptat de catre popoarele semite din Asia mica; în urmatoarele 2 milenii Soarele s-a gasit în Berbec, simbolul abundentei, pe care îl gasim la începuturile mitologiei grecesti, în istoria Argonautilor care calatoreau dupa lâna de aur. Urmatoarele doua milenii de istorie crestina au la origine simbolul Pestilor, cu care primii credinciosi - prin cruce - se recunosteau între ei. Acestor veacuri de vesnice lupte li se vor adauga în mileniul urmator o era pacifista, adusa de Varsator, în care va intra Soarele, în timpul echinoctiului de primavara. Aceasta era mai prevede rezolvarea crizei de combustibil, prin folosirea la capacitate maxima a caderilor de apa (3- Studiul fenomenului astronomic al precesiei echinoctiilor, alaturi de mitologia astrala a popoarelor antice fiind de o importanta primordiala în cronologie, a fost dezbatut pe larg de renumiti autori. Deoarece punctul echinoctial retrogradeaza pe ecliptica cu un grad la 72 de ani, el va trece de la un semn la altul în 72x30=2160 de ani. Deci putem stabili cu precizie urmatorul tabel cronologic privind dezvoltarea civilizatiilor primitive, dupa simbolul cultului pe care l-a avut. Obiectia adusa acestor corespondente - faptul ca fenomenul precesiei a fost descoperit de Hipparc cu doua secole îen, poate fi combatut. Toate popoarele au adorat semnul zodiacal ce anunta primavara, corespunzator epocii lor, fara sa cunoasca variatia lui în timp. Istorisirea acestor elucubratii merita atentia noastra! Desigur, nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie sa ramâna întunecat. Povestea rasei umane - rezultanta a mii de idei sanatoase sau patologice, credinte si erezii, legi si superstitii, pasiuni si greseli - este un complex care, pentru a-i cuprinde adevaratul înteles trebuie ascultata fara prejudecati, asa cum a fost traita. Mai mult, cercetarea dintr-un singur punct de vedere este tot atât de necesara desfasurarii istorice, ca si studiile monocromatice în astronomie : apar conexiuni nebanuite, dezvaluindu-se adevaratele explicatii. Fateta patologica a spiritului uman este nu numai deosebit de interesanta, ci si indispenabila prin marimea ei. Daca istoria cugetarii trebuie sa prevaleze însiruirea faptelor - simple urmari necesare gândului, daca mobilul este înaintea actiunii - atunci istoria astrologiei este absolut necesara. Aceasta pseudostiinta a regizat din umbra, a comandat si executat atâtea fapte, încât istoria nu se mai poate lipsi de cunoasterea ei. Greutatea alcatuirii unei istorii astrologice nu sta în lipsa materialului, ci în bogatia lui, în inadvertentele dintre documente, în discernerea adevarului de imaginatie care aici, cu precadere, interfereaza la tot pasul. In aceasta lucrare îsi gasesc menirea, pe lânga multimea faptelor petrecute realmente si alte istorisiri, anecdote, legende; împreuna redau atmosfera în care s-au zamislit, au crescut, au stapânit si au murit idei si credinte adevarate sau false, ale unor oameni întelepti si nebuni deopotriva. Cunostintele astronomice existau; ele doar trebuiau respectate de catre înteleptii care le-au descoperit. Credintele si interpretarile acestor fenomene erau false; ele au dus la defaimarea fara alegere a întregului. Intotdeauna, întelepciunea a stat alaturi de impostura si nebunie; iar în astrologie mai mult decât oriunde, stiinta s-a împreunat cu ignoranta, adevarul cu superstitia, seriozitatea cu ridicolul. Caci, lucru ciudat, adevarul nu poate trai fara minciuna, dupa cum minciuna nu poate trai fara existenta faptelor reale. Pe vremuri, nimeni nu si-ar fi dedicat întreaga viata cercetarii astrelor fara plata sau ajutor. Care ar fi fost prestigiul si creditul acordate unor preziceri lipsite de controlul unei adevarate stiinte, capabila sa recunoasca de la început întunecimile Soarelui, în mijlocul unui cer fara nori? Ceea ce numim astazi astronomie si astrologie, erau pe vremuri atât de strâns unite, încât nu alcatuiau decât o singura doctrina. Stim când s-au despartit, dar nu putem spune care a fost prima. Unii istorici cred ca ele au fost gemene, primele nascute ale mamei “Intelepciunea”. Când primul om si-a aruncat întâia privire catre bolta înstelata, a început sa existe stiinta astrelor. Cele mai multe pareri sustin însa întâietatea astrologiei, nascuta direct din mit si superstitie. Câtiva (astronomii Herve Faye si G. Bigourdan) afirma contrariul, aducând o justificare demna de luat în seama: pentru ca o prezicere sa poata fi facuta pe baza unei configuratii astrale, este absolut necesar sa fi cunoscut oricât de putin, elementele componente si mersul respectivelor corpuri ceresti. Cunoastem un caz în care filiatia este certa: alchimia superstitioasa si chimia savanta. In acest caz s-a spus, cu multa dreptate: “chimia este fata înteleapta a unei mame nebune”. În orice caz,daca raporturile temei natale nu sunt prea bine cunoscute, legaturile permanente si intime existente de atunci pâna în evul mijlociu, între superstitie si stiinta, sunt de cea mai mare însemnatate istorica. Ele trebuiesc cunoscute, clarificate si recunoscute oficial. In dorinta de a nu se compromite, istoricii astronomiei au nesocotit, înlaturat sau trecut sub tacere tot ajutorul adus de astrologie stiintei pure, departându-se de adevar si producând opere de mica valoare. A venit momentul sa spunem ca astronomia nu s-a nascut si nu a trait milenii de-a rândul, doar pentru a servi drept temelie unor himere si a fi servitorul obisnuit la întocmirea temelor natale. Chiar de la început omul, privind stelele le-a cerut ajutorul în organizarea vietii si a muncii sale. Astazi, când fiecare om are ceas, când fiecare camin are un calendar, problema vitala a masurarii timpului este atât de bine si de simplu rezolvata, încât cu greu ne imaginam cum ne-am descurca fara ele. Desigur, n-am face altceva decât sa privim Soarele, Luna si stelele, asa cum au facut stramosii nostri. Soarele ofera, prin ciclul zi-noapte intervalul esential al masurarii timpului; iar prin periodicitatea anotimpurilor anul tropic. Dar, nici în aceasta opera de specialitate, astronomia nu a fost lasata singura. Între aceste doua unitati de timp, una infima si alta imensa, astrologia a creat si a pus la dispozitia astronomiei unitati intermediare: saptamâna si luna. Observam ca legaturile dintre cele doua adoratoare ale astrelor sunt mult mai mari. Astronomia se ocupa cu studiul miscarilor, dimensiunilor, distantelor si componentelor astrelor ceresti; în vreme ce astrologia, ca pseudostiinta este arta care stabileste din pozitia astrelor influenta acestora asupra caracterului si sortii oamenilor. Separarea lor a intervenit treptat, dupa secole de convietuire. La popoarele antice, ele constituiau un singur corp, astfel încât ele erau denumite ca un unicat. În lumea greco-romana, cele doua circulau împreuna, având aceeasi semnificatie. Grecii întrebuintau curent, chiar si dupa începutul erei noastre cuvântul astrologia( stiinta influentelor siderale, sinonim cu stiinta temelor natale, iar romanii se foloseau de astrologie (de la astron = astru si logos = cuvânt. Se crede ca la rândul sau, astron vine de la chaldeeanul Astartea = Istar = Venus) Sinonim si concomitent cu astronomia (de la astron si nomos = lege); astromancia (astron si mantea = divinatie); matematica, arta chaldeeana sau doctrina “de sublimus” (în aceasta doctrina este înglobat tot ce se afla deasupra noastra, fie în atmosfera - meteorologie, fie în regiunile celeste). Cele doua ramuri s-au deosebit dupa primul secol al erei crestine. Arabii, mosteniitorii directi ai întelepciunii antice, au cultivat cu ferventa cele doua stiinte gemene,amestecându-le într-o “stiinta a decretelor”, iar cel care se ocupa cu ea era numit munadjdjim, ceea ce însemna astronom si astrolog simultan. In vreme ce popoarele Apusului european, începând din Renastere nu mai pot confunda cele doua notiuni, arabii, deabia în secolul XIX vor cunoaste un cuvânt aparte pentru astronom (falaki), fata de vechea denumire pentru astrolog. Magia are doua fiice: alchimia si astrologia - care la rândul lor au îmbogatit familia misterelor cu variate progenituri. Unele nepoate, precum chimia, astronomia, meteorologia si-au tradat bunica fugind în tabara adversa al stiintelor pure. Altele, precum metoposcopia, cartomancia, chiromantia, au ramas credincioase traditiei neamului. Sa privim îndeaproape aceasta interesanta familie. Stramosul comun este magia - doctrina tuturor practicilor, formulelor si ritualurilor, prin care omul a cautat sa cunoasca si sa supuna în folosul propriu spiritele mortilor, ale diavolilor si ale zeilor. Cu timpul, ideile s-au limpezit. Trei au ramas problemele de baza: elixirul vietii, piatra filosofala, diagrama magica. Elixirul vietii (lichidul care-ti da tinerete fara batrânete si viata fara de moarte), precum si piatra filosofala (substanta care transforma în aur toate obiectele pe care le atinge), sunt date în grija alchimiei. Diagrama magica (desenul si incantatia care sa oblige la aparitie si sa supuna vointei omului spiritele din cealalta lume) este rezervata, ca materie proprie, magiei. Astrologiei i s-a lasat în seama partea cea mai usoara...ghicirea viitorului. Astrologia si-a luat în primire domeniul cu constiinciozitate. Dealtfel, principiul care îi sta la baza nu este indiscutabil? Oamenii si viata lor nu fac parte din întreaga lume, din Universul Cosmic? Legile ce comanda înaltele sfere nu se aplica si celor de jos? Soarele care ne da viata, stelele nemuritoare, nu sunt mai presus de noi si deci zeii însisi? Atunci, daca suntem atenti, din miscarile, stralucirea, întâlnirile si despatirile lor, le putem întelege gândurile si vointa, asadar soarta pe care ne-o rezerva. Astrologia juridica este ramura care se ocupa cu studiul influnetelor astrelor asupra vietii si destinului uman. Dar nu numai atât. S-a observat ca epoca ploilor începe dupa aparitia unui anumit grup de stele; ca cele mai mari calduri vin odata cu rasaritul heliac (aparitia unui astru care pâna atunci fusese prea aproape de Soare si acoperit de lumina orbitoare a acestuia) si a lui Sirius, cea mai mare stea de pe cer. Asadar, nu putem considera ca acel grup de stelute multe si mici provoaca ploile? Sa le numim Pleiade (Ploioasele) si sa stim ce se va întâmpla la anul, când vor reaparea. In privinta epocii fierbinti, numita caniculara, este clar ca provine de la “Arzatorul” Sirius, care face parte din constelatia blestemata “Câinele Mare”. Aceste exemple fiind numeroase “i considerându-le legaturi cauza-efect, nu doar simple coincidente, putem vorbi de o ramura noua: Astrologia Naturala. Din ea, deriva meteorologia zilelor noastre. Omul cuprinde în mic alcatuirea Universului în mare. De acest lucru nu se îndoia nimeni, unul fiind numit microcosmos, celalalt macrocosmos; cele doua universuri reprezinta unul imaginea celuilalt. Acesta era întelesul “Divinei Analogii” hermetice. O proba? Ciclul de crestere si descrestere a Lunii nu este acelasi cu o anumita perioada fiziologica a femeii? Inima noastra nu este înclinata pe verticala cu un unghi de 23,5 grade, la fel cu înclinatia ecuatorului pe ecliptica? Cifra numarului de respiratii a unui om matur în 24 de ore nu este de 25.920 (18 pe minut), adica tocmai timpul necesar (25.920 de ani) ca Soarele sa ocoleasca întreaga bolta, datorita fenomenului de precesie? Aceasta perioada, care face ca Soarele sa revina în acelasi punct al boltii exact la aceeasi epoca, avea o mare însemnatate simbolica. A fost numita “ Marele An “ sau “ Anul lui Platon” si presupunea ca dupa acest interval, toate astrele vor reveni în aceeasi pozitie initiala; din aceasta cauza întreaga istorie si toate gândurile omenesti se vor repeta necontenit - deoarece la o aceeasi distributie pe cer, rezulta cu necesitate o aceeasi situatie pe pamânt. Legatura trebuie sa fie completa. Hermes, în Tablele de Smarald, afirma: “Ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos”. Cele douasprezece constelatii zodiacale au în stapânire cele douasprezece parti ale corpului uman: Berbecul -capul; Taurul - gâtul;... Pestii - picioarele; cele 7 planete(recunoscute ca atare în antichitate domina cele 7 facultati: Soarele- spiritul; Jupiter- intelectul; Venera- dorintele...Daca astfel stau lucrurile, vindecarea este usoara. Aveti dureri de burta? Cauza este racul. Iata a treia ramura astrologica: cea Medicala, numita câteodata Iatromatematica(cu ramurile ei mai mici, iatrochimia si iatrofizica). Sunt putini cei care stiu ca Jerome Cardan, ilustrul matematician si savant al Italiei, a fost un vestit astrolog si fondatorul unei noi ramuri a acesteia. La fel cum astazi afirmam ca amprenta digitala este o configuratie speciala a persoanei care o poseda, marele Cardan a spus cu trei secole înainte: numarul, forma si dispunerea cutelor de pe frunte, nu se repeta identic la doi oameni. Gasind ca numarul maxim de cute orizontale este sapte, a decretat ca fiecare dintre ele este în legatura cu una din cele sapte planete (astazi numim planete corpurile mari care se învârtesc în jurul Soarelui. In antichitate, pamântul fiind considerat centrul lumii, se adauga celor cinci planete vizibile cu ochiul liber: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Si Luna si Soarele, ce parca se rotesc în jurul nostru.). Din prezenta unei anumite dungi frontale, din marimea si configuratia ei, Cardan deducea gradul de influenta si caracteristicile clasice recunoscute ale planetei respective. In 1658, a aparut la Paris în limba Latina opera Metoposcopia, monument de fantezie scapata din haturi, al unui spirit de matematician ponderat, dublat de un necromant patimas (aceasta lucrare, tiparita de Thomas Jolly, ca si traducerea ei în franceza aparuta în acelasi an, facuta de C. M. Laurendiere, sunt doua lucrari extrem de rare, bibliofile). Proverbe III, 16: “Longitudo dierum in dextra ejus et in sinistra ilius div itia et gloria”, ceea ce da chiar reguli de ghicit - în mâna dreapta sta lungimea zilelor iar în stânga sa bogatia si gloria.) pe aceste baze...solide, încet-încet, s-a format o întreaga doctrina a ghicitului în palma. Oculta la început, matura si sigura de sine în secolul 17, a iesit la iveala odata cu lucrarea lui Jean d”Indagine “Chiromancie” - Lyon 1549. Muntilor planetari de la baza degetelor si celor sase linii principale ale palmei, preotul francez Belot gasi de cuviinta sa adauge si cele 12 semne zodiacale, formând astfel în palma un rezumat al Universului Sideral (lucrarea s-a tiparit în 1640, sub titlul Oeuvres de M.Jean Belot Cure de Milmots, professeur aux sciences divines et celestes. Astrele au însa o influenta atât de mare asupra nativului, încât nu se multumesc a-i grava doar fruntea si palma, ci îi amprenteaza tot corpul si spiritul dupa caracteristicile zodiei ce rasare odata cu pruncul. Imediat cum apare un om, se poate spune cine este si care îi este viitorul în aceasta lume. Se formeaza o întreaga stiinta a tipurilor si portretelor astrologice, numita fizionomie sau morfoscopie.Iata cu titlu informativ un exemplu de caracterizare: “Cei nascuti în zodia taurului raspund urmatorului tip: cap rotund, par bogat, frunte larga, ochi patrati, umbriti de sprâncene mari si negre; cu vene subtiri de un rosu sângeriu; nas gros, cu nari mari rotunjite; buze groase; tari în mâini, dar slabi în picioare. Temperament agreabil, caracter bun, piosi, drepti, rustici, binevoitori, lucratori de la 12 ani, certareti, lenesi. Au stomacul mic si se satura repede. Reflecteaza mult, sunt prudenti, economi pentru ei, dar largi pentru altii. Pe de alta parte sunt suparaciosi. Nu tin la prietenie; serviabili din ratiune, nefericiti.” Dupa cum observam, autorul (Hippolyt Ref. Laer) amesteca analogii astrologice (brate tari si picioare slabe - deoarece constelatia taurului este figurata pe cer numai cu partea anterioara a corpului) cu abilitati si contraziceri calculate de om prudent: agreabili, certareti, muncitori de mici, lenesi... . Un reziduu al acestor credinte s-a transmis culturii si mentalitatii moderne. Oricine afirma astazi: este un tip jovial; are o înfatisare martiala; pare glacial; este un lunatic; are un temperament veneric, nu se gândeste la fizionomie. Acestor subramuri târzii ale astrologiei le vom adauga doua infiltratii timpurii: Kaballa si Alchimia. In Kaballa, numarul planetelor (7), devine fatidic; gasim paralelismul zi-noapte astronomica = viata-moarte omeneasca. Iata cateva idei din “Stiinta Kaballistica”: “Cele 7 duble au fost proclamate, gravate, sculptate, legate, combinate, cântarite si schimbate (suferind 7 operatii, spre a se forma din ele 7 planete ale Universului, cele sapte zile ale saptamânii, cele sapte deschideri în capul barbatului si al femeii: doi ochi, doua urechi, doua nari si gura). În primul loc El proclama litera “b” întelepciunii, o leaga de o coroana (probabil spre a deveni “dubla”); le combina una cu alta si cu ele formeaza Luna în Univers, întâia zi din an si ochiul drept în capul barbatului si al femeii.” Mai departe se vorbeste de cele “doisprezece simple” (sub influenta celor 12 zodii) care proclamate, gravate, sculptate, bazate, combinate, cântarite si schimbate, apoi legate fiecare printr-o coroana cu “discutie”, “meditatie”,...au format cei 12 “Conducatori”, (doua mâini, doua picioare, doi rinichi...) în corpul barbatului si al femeii. In Alchimie, înca din timpul vechii civilizatii chaldeene se produce legatura imbolica între pietrele pretioase si planete pe de o parte, si metale, si între metale si planete. Aurul era Soarele, datorita stralucirii; argintul era Luna, din cauza luminii palide; Mercurul era asemanat planetei cu acelasi nume, din cauza miscarilor rapide ale celor doua elemente; Cuprul o reprezenta pe Venus datorita culorii; Fierul era reprezentantul planetei Marte, sângeroasa si razboinica; Zincul alb era al lui Jupiter; iar Plumbul greoi figura pe cea mai înceata planeta, Saturn. Totul, absolut totul, a fost supus zodiilor si planetelor: mineralele, vegetalele, animalele, oamenii, procedându-se prin analogii. Tot ce ete combativ, dur, sângeros (fierul, rubinul, tigrul, focul) sunt martieni; tot ce este lasciv, placut, mirositor, este venusian (cuprul, smaraldul, porumbelul, verbina...). Cele opt ramuri enumerate mai sus, ne ofera o idee despre viabilitatea, forta de penetrare si importanta pe care a luat-o în cursul veacurilor superstitia planetara în cugetul antic, medieval si modern. Daca atâtia potentati din Asia, Africa si Europa; atâtia regi, faraoni, khani, sultani si împarati, atâtea papusi încoronate si credule nu au facut nimic sau aproape nimic fara avizul si aprobarea astrologilor, înseamna ca astrologii au reprezentat forta oculta si nestavilita deteminanta a cursului evenimentelor.
Ei au scris istoria.In Mesopotamia, s-au gravat anale